INSTRUCTIUNI PENTRU UTILIZAREA GAZELOR NATURALE
1.
Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiei de utilizare a gazelor naturale revin clientului final, care răspunde pentru buna ei funcţionare.
2.
Verificarea şi revizia tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale sunt obligatorii pentru clientul final şi se efectuează de către un operator economic autorizat de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, selectat de acesta.
3.Verificarea tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale este obligatorie la maximum 2 ani.
4.Revizia tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale este obligatorie la maximum 10 ani.
5.Revizia tehnică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale se realizează şi în următoarele situaţii:
- a) după întreruperea utilizării instalaţiei de utilizare a gazelor naturale pentru o perioadă mai mare de 6 luni;
- b) după orice eveniment care ar putea afecta instalaţia de utilizare a gazelor naturale sau funcţionarea în condiţii de siguranţă a acesteia.
Pentru preîntâmpinarea accidentelor cu pierderi de vieţi umane şi distrugeri de bunuri materiale, ce s-ar putea produce din cauza folosirii incorecte a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, se respectă cu stricteţe următoarele instrucţiuni:
- a) ventilarea permanentă a încăperilor în care funcţionează aparate consumatoare de combustibili gazoşi cu flacără liberă;
- b) controlul tirajului şi etanşeităţii coşului de evacuare a gazelor de ardere pentru aparatele consumatoare de combustibili gazoşi racordate la acesta; în cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor care să asigure tirajul (curăţarea coşului, curăţarea sobei, repararea aparatelor de evacuare mecanică etc.);
- c) controlul robinetului de manevră al aparatului consumator de combustibili gazoşi; dacă robinetul este deschis, acesta se închide şi se ventilează încăperea respectivă, precum şi cele învecinate prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, aprinderea focului făcându-se numai după aerisirea completă;
- d) asigurarea accesului aerului necesar arderii în focarul aparatului consumator de combustibili gazoşi (prin: deschiderea uşiţelor cenuşarului la sobe, deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar, pornirea ventilatorului etc.);
- e) verificarea funcţionării aparaturii de automatizare, după caz;
- f) ventilarea focarelor aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi.
B. La aprinderea focului în aparate consumatoare de combustibili gazoşi neautomatizate şi arzătoare se fac următoarele operaţiuni:
- (i)aerisirea focarului, minimum 5 minute înainte de aprinderea focului;
- (ii)apropierea aprinzătorului de arzător;
- (iii)deschiderea lentă a robinetului de manevră şi aprinderea focului, concomitent cu supravegherea stabilităţii flăcării.
- a) Aprinderea se face numai cu un aprinzător special construit în acest scop, fiind interzisă aprinderea directă cu chibrituri, hârtie etc.
- b) Aprinderea focului la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi automatizate se face conform instrucţiunilor producătorului.
-
C. Stingerea focului
- a) Stingerea focului la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi racordate prin racord flexibil se face prin închiderea robinetului de siguranţă, existent înaintea racordului flexibil; după stingerea flăcării se închide şi robinetul de manevră.
- b) Stingerea focului la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi racordate la coş de fum se realizează prin închiderea robinetului de siguranţă, iar după stingerea flăcării se închide şi robinetul de manevră, amplasat înaintea aparatului consumator de combustibili gazoşi.
- D. Indicaţii speciale:
- a) La utilizarea gazelor naturale sunt interzise:
- (i)aprinderea focului dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale;
- (ii)lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate de combustibili gazoşi;
- (iii)obturarea coşului de fum al aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi;
- (iv)modificarea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale fără forme legale şi prin persoane neautorizate;
- (v)dormitul în încăperi cu focul aprins;
- (vi)dormitul în încăperi cu aparate consumatoare de combustibili gazoşi nelegate la coş de fum (reşou, aragaz etc.).
- b) Dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale, se iau imediat următoarele măsuri:
- (i)se sting toate focurile;
- (ii)se deschid toate uşile şi ferestrele;
- (iii)nu se aprinde nicio sursă de foc;
- (iv)nu se manevrează aparate electrice;
- (v)nu se doarme în astfel de încăperi;
- (vi)se anunţă imediat operatorul licenţiat de distribuţie a gazelor naturale.
E. Nu uitaţi!
- a) Verificarea cu flacără a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale prezintă pericol de explozie şi incendiu.
- b) Dormitul în încăperi cu focul aprins sau în încăperi cu aparate consumatoare de combustibili gazoşi nelegate la coşul de fum prezintă pericol de moarte.
- c) Neefectuarea operaţiilor de verificare sau revizie tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, în termenele legale, atrage în mod direct răspunderea dumneavoastră în calitate de client final pentru eventualele accidente tehnice sau pagube ce pot surveni în exploatarea şi utilizarea instalaţiei de utilizare a gazelor naturale.
VERIFICAREA SI REVIZIA INSTALATIILOR DE UTILIZARE
Incepând cu data de 1 ianuarie 2016, a intrat în vigoare Ordinul nr. 179/2015 pentru aprobarea Procedurii privind verificările și reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale.
Clientul final are obligatia sa efectueze, exclusiv prin intermediul unui OE autorizat de catre ANRE, verificarile si reviziile tehnice atat la instalatiile de utilizare individuale, cat si ale instalatiilor comune de utilizare.
Verificarile tehnice periodice ale instalatiilor de utilizare se realizeaza la maximum 2 ani, respectiv reviziile tehnice periodice ale instalatiilor de utilizare se realizeaza la maximum 10 ani.
Conform Procedurii aprobate prin Ordinul nr. 179/2015, efectuarea verificării/reviziei tehnice periodice se face, în baza:
- 1. Contractului de prestări servicii;
- 2. Notificării trimise de Furnizorul de gaze naturale, notificari care se transmit cu minimum 60 de zile inainte de data scadenta a verificarii/reviziei tehnice a instalatiei de utilizare a gazelor naturale;
- 3. Documentației tehnice ce a stat la baza execuției instalației de utilizare a gazelor naturale, avizată de către operatorul de sistem sau de către un verificator de proiecte atestat, după caz.
La momentul efectuarii verificarii/reviziei tehnice periodice a instalatiei de utlizare gaze naturale, in conformitate cu prevederile Normelor Tehnice in vigoare, consumatorii sunt obligati, acolo unde este cazul, sa faca dovada efectuarii in termen a verificarii tehnice periodice a aparatelor consumatoare de combustibili gazosi supuse prevederilor ISCIR sau sa faca dovada ca a fost efectuata curatarea si verificarea cosurilor si canalelor de evacuare a gazelor de ardere de catre operatorii economici autorizati, cu maximum 6 luni inainte de data verificarii sau reviziei a instalatiei de utilizare gaze naturale.
De asemenea, clientul final are obligatia de a asigura respectarea conditiilor tehnice pentru functionare in siguranta a instalatiei de utilizare gaze naturale, prin :
- Inlocuirea racordului flexibil montat in instalatia de utilizare, inaintea expirarii duratei normate de utilizare a acestuia, in conformitate cu prescriptiile tehnice ale producatorului;
- Inlocuirea detectorului/detectoarelor automat/automate de gaze montat/montate la locul de consum, inaintea expirarii duratei normate de utilizare a acesteia/acestora, in confomitate cu prescriptiile tehnice ale producatorului.
In situatiile in care clientul final nu va realiza verificarea/ revizia tehnica periodica a instalatiei de utilizare, Megaconstruct SA va intrerupe alimentarea cu gaze naturale pana la efectuarea verificarii, respectiv a reviziei.
Reconectarea se va realiza numai dupa ce clientul va achita tariful aferent, conform tarifelor puse la dispozitie in sectiunea SERVICII/TARIFE.